Sisestiul vine ca un parau din obarsiile istoriei ,firicel la inceput , unda navalnica mai apoi ,implinind rosturile unor vremi .
In vatra oricarei asezari musteste sipotul unor peceti ,soarele binecuvanteaza izvorul sacru ,din care pamantenii bea bucuria vietii cu causul lunii .
Sisestiul s-a inchegat din aluatul timpului , ca vatra de olari .
Acum cateva zeci de ani traditia aproape pierise ; se spune ca , odata , era casa si olarul ... cate case , atatia olari ...
Astazi lutul pare din nou sa prinda viata ; tot mai des incepem sa ascultam cald si firesc inima unei roti de olar ...
Asemenea unui astru ivit din genune , vasul straluceste magnific , precum aerul mioritic care incercuieste diademic fruntea faurarului . In sanctuarul sau baladesc , OLARULe demiurgul cu care incepe si se sfarseste pamantul ...
Apa si cantec ... lacrimi si sange ... oameni si fapte ... toate au curs , deopotriva ,cu timpul ...
Dar , de cand e lumea lume , pe fruntea Sisestiului s-au aratat zanele fara grai ale pamantului romanesc : strachinile si ulcioarele de lut ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu